Bancuri Farsa Zilei

Un prieten de-al meu s-a dus intr-o deplasare peste hotare cu colegii de serviciu. Colegii sai, dorind sa faca misto de el, inainte de plecarea acasa i-au aruncat in valiza o cutie de prezervative. Ajuns acasa, sotia a inceput sa-i despacheteze lucrurile si respectiv gaseste prezervativele. La intrebarea nerostita, ce se citea in ochii sotiei, prietenul meu a improvizat pe loc: "Inainte de plecare toti am primit cate o cutie de prezervative, eu pe ale mele nu le-am folosit." Colegii de serviciu o saptamana nu au vorbit cu el, cautand explicatii pentru sotii, cum au folosit prezervativele.

La teatru de obicei (cel putin asa-i la noi), textele care pot fi citite direct pe scena, actorii nu le invata pe de rost, fac cunostinta cu textul doar la repetitii pentru asi identifica rolul, iar pe scena pur si simplu le citesc. Nu mai tin minte ce spectacol rula, dar lucrurile s-au desfasurat cam asa: pe scena apare un sol si-i transmite regelui o scrisoare cu replica: - Maria Ta, o gramota (scrisoare) de la rasarit sosira. Regele scoate sigiliul de pe sul, il desface si ... acolo nimic nu e scris (colegii i-au facut o farsa), dar fiind actor cu experienta, intinde sulul solului si cu glas poruncitor: - Citeste-l, mesagerule. Actorul ce juca rolul solului, nu era nici el un novice. Intinde hrisovul inapoi regelui: -Analfabet, Maria Ta.

- Iubito, sunt infierbantat! - Serios?! - Nu, glumeam. Voiam sa-ti dau o durere de cap.

Un domn suparat se urca intr-un taxi: - Doresc sa merg un milimetru. Taximetristul : - Iti bati joc de mine? - Daca imi bateam joc spuneam ca vreau sa merg un milimetru si sa facem trei opriri...

Obiceiul de a da vina pe altcineva pentru raul care ni se intampla se cheama complexul lui Adam. Si asta pentru ca reflexul ne vine de la primul om, care dupa prima greseala, aceea de a manca din fructul interzis, cand a fost luat la intrebari de Dumnezeu, a dat vina pe Eva - nu si-a recunoscut vinovatia. Adevarul e ca, de atunci, noi oamenii avem mania de a pune in carca altcuiva, responsabilitatea pentru ceea ce ni se intampla mai putin placut in viata. Se povesteste ca intr-o firma, atunci cand angajatii s-au intors la lucru dupa pauza de masa au gasit cu totii un e-mail cu urmatorul mesaj: "astazi, colegul tau care te-a impiedicat de atata timp sa progresezi a murit. Daca vrei sa-ti iei ramas bun vino in sala de conferinte." Oamenii intrau unul cate unul in sala in care pe masa statea un cosciug. Fiecare se apropia sa-l vada pe cel care le pusese bete in roate, cu sentimente amestecate: tristete, curiozitate si oarece satisfactie pentru ca s-a dus. In cosciug nu era insa un om, ci o oglinda. Fiecare se vedea pe sine. Era lectia pentru niste oameni ce sufereau de complexul lui Adam.