Bancuri Noi

În armată, soldații sunt scoși la program administrativ în grădina unității. Sergentul, cu un aer satisfăcut, zice: - Așa, toată lumea ia câte o lopată și treceți la săpat!... E vreunul printre voi care se pricepe la algebră? - Eu, să trăiți... Sunt student la mate-fizică, dom`sergent. - Bravo, mă. Aruncă dracului lopata aia, că nu-i de tine. Soldatul, ușurat, aruncă lopata cu o mină veselă. Sergentul continuă: - ... și pune mâna pă târnăcop. Tu vei extrage rădăcini!

Dacă nu ești îndrăgostit de ziua îndrăgostiților, nu dispera! Păi de sâmbăta morților, ce, ești mort?

- Ești chiar drăguț când ești beat, iubitule! - Și tu ești frumoasă când sunt beat, dragă!

Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui. - Fapta dumneavoastră e sub orice critică! Dacă vreți ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cât de cât plauzibile, care să vă poată reduce pedeapsa. - Domnule judecător, soția mea era așa de ciudată încât nu am putut să mă mai controlez și am aruncat-o de la balcon. - Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și, dacă nu doriți să vă condamn înainte să continuăm procesul, trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile. - Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje. La parter locuiește o familie de pitici. Părinții au 1 metru și copiii, cel de 12 ani are 70 de cm și cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectivă i-am spus soției: e teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa de mici! - Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei. - Pigmei ai vrut să spui! - Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui. - Ăla se numește pigment. - Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani. - Ăla se numește pergament. - Cum poți, dragă, să fii așa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris. - Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul „fragment“ ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine, că apare soția mea lângă mine, cu o carte în mână și îmi spune: - Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur. Iau cartea în mână și îi spun: ,,Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour. Nu trebuie să interpretezi numele în română”. - Asta e bună, dragă! Îmi dai tu lecții de franceză? Mie, care am făcut meditații cu un vector de la facultate!! - Ăla nu se numește vector, se numește lector. - Ești prost. Lector a fost un erou grec din antichitate. - Ăla a fost Hector și era troian. - Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule. - Ăla e hectar, draga mea. - Mă uimești cu incultura ta! Hectar e o băutură a zeilor. - Ăla se numește nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului. - Habar nu ai! Eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo. - Nu se spune duo, se spune duet. - Mă scoți din sărite! Cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu săbiile. - Ăla se numește duel. - Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte, de unde apare trenul. - Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stăpâni, și am aruncat-o pe geam. Liniște în sală... judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune: - Ești liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector!

- Dv. sunteți pacientul salvat din incendiu? - Da. - Aveți mai multe fracturi decât arsuri! - M-au stins cu lopata.