Bancuri Noi

Un şofer gonea cu 150 km/oră. Vede girofarul unei maşini de poliţie în oglindă si accelerează. După o vreme, vede că nu poate scăpa de poliţist şi trage pe dreapta. Poliţistul îi spune: – Am avut o zi groaznică şi vreau sa ajung acasă. Dar mi-a plăcut urmărirea. Aşa că zi-mi o scuză bună şi te las să pleci. – Acum trei săptămâni, nevastă-mea a fugit cu un poliţist, zice şoferul. Când te-am văzut în spate, am crezut că vrei să mi-o aduci înapoi.


Azi m-am convins din nou cât de dăunător este să fumezi. M-am dus la bucătărie să fumez, iar soţia mea făcea mâncare. M-a pus să curăţ cartofi!


Până la urmă, s-a dovedit că bebeluşul pe care îl creşteam de două săptămâni nu era al meu. Cică a fost nu ştiu ce încurcătură la spital. Sincer să fiu m-am gândit şi eu la treaba asta... Mai ales că eu mă dusesem acolo ca să-mi scoată gipsul.


În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe o clădire din Londra a fost lipit următorul afiş: “Înrolaţi-vă în armată la paraşutişti. În ziua de azi e mai periculos să traversezi strada decât să te arunci cu paraşuta.” Sub afiş cineva adăugase: “Mi-ar plăcea să mă înrolez, dar biroul de recrutări e de cealaltă parte a străzii.”


Nu fumez, nu consum alcool, nu merg la cazinou şi nu umblu după femei uşoare. Mă culc la 9 seara şi mă trezesc la 5 dimineaţa, calm, liniştit şi ascultător. Dar toate se vor schimba când voi ieşi din închisoare!