Bancuri Noi
Un individ avea nevoie de un instalator, aşa că îl roagă pe un prieten să-i comande unul. Zis şi făcut. Pune mâna pe telefon şi-l sună pe instalator: - Bună ziua... - Sunt fierbinte, ce doriţi? - Ce număr de telefon mi-a dat ăsta?, se întreabă omul, care închide telefonul şi formează numărul din nou. - Alo?... aş dori... - Alo... sunt fierbinte... - Auzi, cucoană... eu nu-mi văd capul de treabă şi matale îţi arde de alte alea. Trânteşte telefonul şi-l sună pe prieten: - Bă, ce număr de telefon mi-ai dat? Că-mi răspunde una şi-mi spune că-i... fierbinte... - Păi Fierbinte Ion îl cheamă pe instalator. Cred că ţi-a răspuns nevastă-sa.
Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece...
- De ce ai furat maşina asta? - Mă gîndeam că nu are stăpîn. - De ce? - Maşina stătea la poarta cimitirului.
Un bărbat intră într-un magazin: - Daţi-mi şi mie 5 grame de salam. - Domnule, faceţi mişto de mine? - Dacă voiam să fac mişto de tine, îţi ziceam să-l tai felii...
- Bună ziua. Am omorât un om... Nu, nu, la poliţie n-am sunat, direct la voi, la ProTV!