Micuţul Bulişor era în grădină, aruncând pământ peste o groapă în timp ce vecinul îl privea plin de interes de peste gard. Ştiind cât de pus pe şotii era micuţul, vecinul l-a întrebat politicos: - Ce faci acolo, Bulişor? - Peştişorul meu a murit, spuse băiatul cu vocea în lacrimi, fără să-și ridice privirea. Tocmai l-am îngropat. Vecinul întrebă nedumerit: - Totuşi nu crezi că e o groapă cam mare pentru un peştişor, Bulişor? Bulişor aruncă o ultimă lopată de pământ, netezi meticulos pământul, apoi răspunse: - Asta deoarece e în burta pisicii tale…