Într-o iarnă, în toiul nopţii, Ion este trezit din somn de bătăi puternice în geam. - Alo, e cineva acasă? Deschide Ion geamul, la care individul care bătea îl întreabă: - Nu vă supăraţi, aveţi nevoie de lemne? - N-am nevoie, domnule. Lasă-mă să dorm, că e 12 noaptea. Peste 10 minute, iarăşi bătăi: - Nu vă supăraţi, aveţi nevoie de lemne? - N-am nevoie, domnule. Nu eşti sănătos la cap, să mă trezeşti pentru asta la miezul nopţii? Peste încă 10 minute, alte bătăi: - Nu vă supăraţi, aveţi nevoie de lemne? - Domnule, dacă nu mă laşi în pace, chem poliţia. În fine, individul pleacă. A doua zi dimineaţă, în adăpostul pentru lemne, Ion nu mai găseşte niciun lemn, în schimb găseşte un bilet: “Să nu zici că nu te-am întrebat!”